Credit Risk Lab
Credit Risk Lab este un proiect academic dedicat studenților care doresc să își aprofundeze cunoștințele despre riscul de credit în cadrul operațiunilor bancare. Asociat disciplinei Operațiuni bancare și desfășurat alături de partenerii UniCredit Bank și UniCredit Consumer Financing, proiectul oferă participanților oportunitatea de a învăța suplimentar într-un cadru aplicat și competitiv. Participarea este opțională.
Proiectul presupune lucrul în echipe de maximum trei studenți, înscrierea fiind deschisă în perioada 7–13 octombrie. Fiecare participant trebuie să completeze individual formularul de înscriere, indicând numele complet, username-ul GitHub și una dintre cele opt echipe prezentate în Credit Risk Lab Student Handbook. Opțiunea exprimată reprezintă o solicitare, repartizarea finală urmând să fie confirmată de organizatori. După confirmare, participanții vor primi acces la repository-ul privat GitHub al echipei, în care se va desfășura întreaga activitate de lucru.
Competiția oferă premii în valoare totală de 30.000 de lei: 15.000 de lei pentru locul I, 10.000 de lei pentru locul al II-lea și 5.000 de lei pentru locul al III-lea. Participarea la proiect va fi recompensată printr-un bonus la disciplina Operațiuni bancare, iar studenții din echipele clasate pe primele trei locuri vor beneficia de o bonificație suplimentară, acordată distinct în cadrul aceleiași discipline.
Descrierea proiectului, calendarul activităților, etapele de lucru, livrabilele și regulile de colaborare sunt prezentate în Credit Risk Lab Student HandBook. Pentru înscriere este necesar un cont GitHub.
Hackathon antifraudă
Hackathonul de soluții antifraudă bazate pe inteligență artificială este o inițiativă academică care oferă studenților oportunitatea de a aplica cunoștințele într-un context inspirat din activitatea echipelor de risc din industria plăților. Competiția presupune participarea în echipe și are ca temă dezvoltarea unei soluții pentru identificarea tranzacțiilor frauduloase efectuate online cu cardul.
În cadrul proiectului, participanții vor aborda provocările specifice unui analist de risc: identificarea semnalelor relevante într-o tranzacție suspectă, găsirea unui echilibru între prevenirea fraudei și protejarea experienței clienților, precum și explicarea deciziilor automate generate de un model de inteligență artificială. Fiecare echipă va beneficia de trei sesiuni de mentorat online, organizate înaintea primului punct intermediar, înaintea celui de-al doilea și înaintea predării finale.
Componența echipelor trebuie transmisă către Raluca Micu până pe 16 octombrie. După această dată, fiecare echipă va primi baza de date necesară proiectului, iar termenele și etapele prevăzute în fișa proiectului vor fi calculate începând din momentul distribuirii acesteia.
Competiția oferă premii în valoare totală de 30.000 de lei: 15.000 de lei pentru locul I, 10.000 de lei pentru locul al II-lea și 5.000 de lei pentru locul al III-lea. În plus, participarea la proiect va fi luată în considerare în cadrul componentei de activitate aferente disciplinei Microeconomie.
Concursul BANCAS Banking Challenge
BANCAS Banking Challenge este o competiție academică de excelență organizată de Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, împreună cu programul de masterat BANCAS – Bănci Centrale și Instituții Financiare, în parteneriat cu Banca Transilvania. Concursul se adresează studenților de la programele de licență din România și Republica Moldova, oferindu-le oportunitatea de a testa, într-un cadru competitiv, cunoștințele și abilitățile necesare unei cariere în banking.
Competiția se desfășoară anual, pe parcursul semestrului al doilea, și presupune participarea în echipe de câte cinci studenți. În cadrul concursului, participanții vor rezolva un studiu de caz complex, inspirat din realitățile actuale ale industriei bancare, având ca temă dezvoltarea sau optimizarea unui produs sau serviciu bancar. Pe parcursul competiției, echipele beneficiază de mentorat academic și profesional, asigurat de cadre didactice universitare și specialiști din mediul bancar.
BANCAS Banking Challenge oferă un fond consistent de premii, diplome de participare pentru toți concurenții, precum și oportunități de internship pentru membrii echipei câștigătoare. În plus, toți participanții devin eligibili pentru Bursele de merit în banking oferite de programul de masterat BANCAS, în condițiile stabilite de regulamentul de mai jos.
Regulament concurs BANCAS Banking Challenge
Laboratorul de finanțe inovative
Laboratorul de Finanțe Inovative este o serie unică de seminarii în cadrul materiei Banking Modern, organizată în parteneriat cu Raiffeisen Bank, dedicată studenților pasionați de finanțe și tehnologie. Sub ghidarea invitaților experți din mediul de business, participanții explorează materia într-un mod interactiv, în care teoria se îmbină cu practica, pregătindu-i pentru provocările viitorului digital în domeniul financiar.
Programul abordează subiecte de actualitate, precum securitatea cibernetică, inteligența artificială și monedele digitale. Laboratorul include activități practice și studii de caz, oferind participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile tehnice și de a înțelege impactul tehnologiilor emergente asupra industriei financiare. Pe lângă cunoștințele dobândite, cei mai implicați participanți câștiga și premii financiare consistente!
Hackaton FinHack
Hackathon-ul FinHack este o competiție dedicată studenților pasionați de finanțe, tehnologie și inovare, organizată în parteneriat cu Raiffeisen Bank România. Concursul are loc la finalul Laboratorului de Finanțe Inovative și oferă participanților oportunitatea de a lucra pe o provocare reală din domeniul financiar, utilizând instrumente și tehnologii moderne prezentate.
Pe parcursul hackathon-ului, echipe de studenți dezvoltă soluții inovatoare, inclusiv Machine Learning, utilizând date financiare reale. Evenimentul include și mentorat din partea cadrelor didactice și experți din industria bancară, precum și evaluarea proiectelor de către un juriu de specialiști, pe criterii de inovație, aplicabilitate și impact.
FinHack oferă studenților nu doar premii financiare, ci și o experiență unică și intensă de învățare aplicată, consolidând legătura între mediul academic și cel profesional. Prin această inițiativă, organizatorii promovează utilizarea și integrarea tehnologiilor inovative în domeniul finanțelor, încurajând generațiile viitoare să contribuie la transformarea sectorului financiar.
